În ședința de Guvern din data de 18.04.2018 s-a aprobat o Ordonanță ce completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune, Politicii Comune de Pescuit şi Politicii Maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării.
Prin acest act normativ se completează cadrul legislativ național pentru situațiile în care există o decizie a Comisiei Europene de aprobare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) care nu mai poate fi modificată şi ca urmare a verificărilor pentru stabilirea eligibilităţii cheltuielilor, DG AGRI din cadrul Comisiei Europene are o opinie diferită faţă de prevederile programului aprobat prin decizie şi faţă de opinia Autorității de Management, cu asigurarea plăţilor cuvenite beneficiarilor, în condițiile prevăzute de PNDR.
Astfel, prin actul normativ se completează prevederile cadrului general ce reglementează fluxurile financiare în cadrul PNDR 2014-2020 precum și ale POPAM 2014-2020 și al plăților directe acordate în agricultură din Fondul European de Garantare Agricolă. Completările vizează măsuri necesare avizării cadrului juridic în care să fie asigurate resursele financiare necesare finanțării măsurilor din cadrul PNDR în situația existenței unor divergențe între autoritățile române și serviciile Comisiei asupra implementării acestui program, situații ce nu sunt distinct reglementate.
Sursa: MADR