Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut precizări suplimentare referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumurilor pentru Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ), astfel: La momentul stabilirii sprijinului cuplat au fost folosite informațiile din baza de date APIA, pe care le-au declarat fermierii. În procesul de simplificare a procedurilor europene, au fost făcute modificări conform cărora, animalele scoase din efectivele înregistrate au putut fi înlocuite. Această măsură, solicitată de fermieri, venind in sprijinul lor, le dă posibilitatea să își completeze efectivele de animale. În intervalul declarării și cel al controlului, s-au produs modificări in cadrul efectivelor. Așa se face că a existat o diferență în plus de 19.830 animale, care a generat corectarea valorii sprijinului pe cap de animal. Pentru prima dată, în Romania s-au plătit avansul și plata finală înainte de 1 ianuarie 2018, pentru zootehnie, folosindu-se baza de date rezultată prin înregistrarea cererilor unice. S-a procedat în acest mod pentru a veni în sprijinul celor care desfășoară activități în zootehnie.
Modificările europene efectuate după 1 ianuarie 2018 au impus schimbări și în legislaţia românească. Astfel, s-a emis Ordinul nr.38/2018, privind modificarea OMADR 619/2015, prin care se acordă condiții egale pentru crescătorii de taurine, plătind astfel subvenție pentru întregul efectiv eligibil la plată. Dacă nu se făcea această corecție ar fi însemnat ca unii fermieri să primească subvenții și alții nu, ceea ce este de neacceptat. Așadar, toți fermierii sunt egali și le sunt respectate drepturile în același mod. Sumele sunt plătite de la bugetul național, iar corectarea cuantumului este în interesul comun atât al fermierilor, cât și al statului. În plus fiecărui fermier i se explică modul de calcul când i se preia cererea. APIA nu a putut să prevadă modificările care au survenit, acestea nefiind determinate de modul în care funcționează softul.
Creșterea efectivelor a determinat modificarea sprijinului cuplat, click aici pentru a vedea modificările.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro