La data de 16 ianuarie 2018, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a organizat o sesiune de informare privind lansarea regională a apelului de proiecte pe Prioritatea de Investiții 2.1B – Incubatoare de afaceri, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii. Peste 60 de reprezentanți ai autorităților publice locale, dar și IMM-urile interesate în dezvoltarea de noi afaceri în viitoarele structuri destinate incubării de firme noi au participat la eveniment.
Apelul dedicat creării incubatoarelor de afaceri sectoriale și dezvoltării serviciilor prestate în cadrul incubatoarelor de afaceri a fost lansat în data de 4 decembrie 2017. Pot solicita finanțare entităţile care au calitatea de fondator al incubatorului de afaceri, respectiv autoritatea publică a administraţiei publice locale, instituţia sau consorţiul de instituţii de învăţământ superior acreditate, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare, camerele de comerţ, societățile, societățile cooperative, asociațiile și fundațiile, patronatele, sindicatele. Acestea pot solicita finanțare individual sau în parteneriat. În cadrul sesiunii de informare au fost prezentate condițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, aspecte generale privind utilizarea aplicației MySMIS și regulile de identitate vizuală valabile pentru POR 2014-2020. De asemenea, au fost prezentate și modelele de organizare și funcționare a incubatoarelor de afaceri în special pentru domeniul industriilor culturale și creative, dar cu posibilități de duplicare și în alte sectoare.
”Prioritatea de investiții 2.1B din cadrul POR 2014-2020 reprezintă unul dintre instrumentele de susținere a Industriilor Culturale și Creative pe care ne propunem să-l valorificăm prin proiectul CRE:HUB, iar în cadrul evenimentului am discutat cu participanții și câteva modele europene de organizare și funcționare a incubatoarelor de afaceri care ar putea fi replicate cu succes la nivelul Regiunii Centru. Facem acest lucru pentru a sublinia complementaritatea proiectelor pe care le susținem și dezvoltăm, alături de partenerii noștri. Industriile creative, sănătatea, turismul și sectorul IT sunt dintre prioritățile strategice ale Regiunii Centru, care pot fi valorificate de mediul de afaceri, în parteneriat cu administrația publică locală, prin crearea și funcționalitatea acestor incubatoare de afaceri”, a declarat, după întâlnirea de lucru de la Alba Iulia, Simion Crețu, director general ADR Centru.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro