Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, publică în consultare versiunile revizuite ale Ghidurilor solicitantului pentru Obiectivul Specific 6.1. ”Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuție”și Obiectivul specific 6.3. ”Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor”.
Finanțarea proiectelor în cadrul celor două obiective specifice vizează:
extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a funcţionării SEN, prin investiții ale operatorilor de distribuție concesionari în lucrări de întărire a rețelei electrice în amonte de punctul de racordare;
implementarea distribuției inteligente într-o zonă omogenă de consumatori casnici de energie electrică prin realizarea unor proiecte demonstrative la nivelul regiunilor acoperite de operatorii de distribuție concesionari.
Precizăm că a fost modificată și Schema de ajutor de stat în baza căreia se acordă finanțare pentru cele două obiective specifice. Aceasta poate fi consultată accesând următorul link: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/195006.
Apelurile de proiecte vor fi deschise ulterior aprobării variantelor revizuite a Ghidurilor Solicitantului pentru Obiectivul Specific 6.1. ”Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuție” și Obiectivul specific 6.3. ”Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor”
Sursa: www.fonduri-ue.ro