Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat, joi, lista actualizată a firmelor admise la finanțare în Programul Comerț și Servicii 2017, în care statul oferă ajutoare nerambusabile de maximum 250.000 de lei fiecare (circa 55.000 euro) unor firme mici și mijlocii private din România. Lista cuprinde rezultatele verificărilor în cadrul Programului Comerț și Servicii 2017. Aplicanții admiși vor primi scrisori de acceptare la finanțare și vor fi programați de către Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului de care aparțin în vederea semnării contractelor de finanțare, până la sfârșitul lunii noiembrie. Această listă este publicată dupa expirarea perioadei de contestații și soluționarea acestora. Sursa: www.startupcafe.ro