Programul lansat sub denumirea „Porc Crescut Româneşte” este o iniţiativă a fermierilor români care îşi propune să redea cărnii de porc autohton supremaţia pe masa consumatorilor prin informarea acestora asupra calităţii cărnii de porc de la noi şi implicarea românilor în susţinerea producţiei locale. Fermierii îşi propun astfel să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că porcul crescut în România este pe cale să dispară de pe masa românilor. Programul naţional „Porc Crescut Româneşte” este un proiect iniţiat de cele mai importante asociaţii de profil: Cooperativa Ţara Mea, Federaţia Naţională Pro Agro, Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suinelor, Asociaţia InfoCons, Asociaţia AgroInteligenţa şi Centrul pentru Management Agricol. „Uniunea Europeană este un exportator net de carne de porc, dar România este un importator net – aproximativ 50% din carnea de porc din comerţul modern şi tradiţional este importată”, a subliniat Ioan Ladoşi, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România. În anul 2016, un total de 316.960 de tone de carne de porc au fost produse în unităţile autorizate de abatorizare, în timp ce importul a ajuns la 223.752 de tone de carne de porc. „Avem ferme noi, moderne, cu cinci clase peste majoritatea fermelor din UE. Avem această infastructură. Cu toate acestea, efectivul de porcine al României a scăzut cu peste 300.000 de capete în perioada 2009-2016, în timp ce importurile cresc. În ritmul acesta, carnea de porc românesc va dispărea din farfuriile românilor, afectând grav un sector important al economiei naţionale”, a mai declarat Ioan Ladoşi. Totodată, fermierii au subliniat calitatea cărnii de porc românesc ca fiind net superioară celei de import, dar şi faptul că în România consumul pe cap de locuitor este de 30-32 kg porc pe an, cu 30% sub consumul mediu al ţărilor din UE. Adrian Balaban, medic veterinar, fermier şi membru APCPR, a prezentat principalele avantaje ale cărnii de porc românesc şi motivele pentru care consumatorul ar trebui să cumpere porc românesc. „În primul rând prospeţimea. Lanţul de aprovizionare este extrem de scurt şi transparent, carnea de porc românesc ajungând la raft în 24-36 de ore de la fermă. În acelaşi timp, gustul şi calitatea sunt net superioare cărnii din import. Porcii crescuţi în România sunt hrăniţi cu cereale româneşti de calitate, iar carnea are un conţinut optim de grăsime intramusculară, care îi dă un gust specific porcului românesc. Consumatorul trebuie implicat, trebuie convins – carnea de porc românesc este mai bună şi mai proaspătă”, a spus specialistul. Prin lansarea acestui program, fermierii solicită în mod imperios înfiinţarea raftului de carne de porc românesc, semnalizat distinctiv în retailul modern. De asemenea, fermierii cer consumatorilor să fie implicaţi şi proactivi în apărarea porcului crescut româneşte, cumpărând produse autohtone şi sesizând autorităţile de supraveghere a pieţei neregulile în ceea ce priveşte etichetarea greşită a produselor. Nu în ultimul rând, iniţiatorii programului au solicitat sprijin din partea autorităţilor competente pentru combaterea etichetării greşite şi a dezinformării consumatorului. Sursa: www.mediafax.ro