Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a publicat Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice ”România profesională – Întreprinderi competitive” și apelul de proiecte de tip competitiv, cu termen limită de depunere, aferent acestui Ghid. Rezultatul așteptat ca urmare a acordării sprijinului financiar în cadrul prezentului apel de proiecte este creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici etc standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC/domeniilor de specializare inteligentă conform SNCDI. Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt, în principal, cele care vizează îmbunătățirea activității de management al resurselor umane în companii prin creșterea numărului de angajați care beneficiază de noi instrumente, metode, practici etc. de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite, în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv, identificate conform SNC/domeniilor de specializare inteligentă şi în concordanţă cu SNCDI. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 150.000 euro. Sistemul Informatic  MySMIS 2014 va fi deschis începând cu data de 12 octombrie 2017 ORA 10.00, și se va inchide în data de 12 decembrie 2017, ORA 16.00. Descarcă Ghidul Solicitantului.   Sursa:http://www.mdrap.gov.ro/