Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor a anunțat prelungirea termenului de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală destinate comunităților marginalizate urbane în cadrul mecanismului Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC), până la data de 4 decembrie 2017. Conform comunicatului oficial, scopul acestei măsuri este de a sprijini Grupurile de Acțiune Locală pentru a elabora documente strategice de calitate, conforme cu cerințele specifice ale instrumentului DLRC, așa cum acestea au fost solicitate prin Ghidul Specific privind depunerea și selecția Strategiilor de Dezvoltare Locală (Etapa a II-a mecanismului DLRC), publicat în data de 21 august 2017. Totodată, beneficiarii care au primit sprijin pregătitor în cadrul POCU pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală DLRC vor beneficia de mai mult timp pentru a putea îndeplini activitățile asumate în proiecte. Cu excepția termenului final de depunerea a strategiilor, celelalte condiții și prevederi din Ghidul specific pentru depunerea Strategiilor rămân neschimbate. Sursa: www.fonduri-structurale.ro