Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a anunțat prelungirea apelului de proiecte din cadrul Axei prioritare 2 – Îmbunatatirea competitivitatii întreprinderilor mici si mijlocii, Priorității de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, Operațiunea A-Microîntreprinderi, apel dedicat zonei de Investiție Teritorială Integrată Delta Dunării”.
* * *
Programul Operațional Regional – POR 2014-2020 urmează POR 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.
POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creșterea competitivității economice și îmbunătăţirea condițiilor de viață ale comunităților locale și regionale, prinsprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii și serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să își poată gestiona în mod eficient resursele și să își valorifice potențialul de inovare și de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare (plus o axă de asistență tehnică), care au în total o alocare estimată de 8,25 miliarde euro, din care 6,7 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,5 miliarde de euro – contribuția națională.
Sursa: http://www.inforegio.ro