Un număr de 318 firme mici și mijlocii românești vor putea primi fonduri nerambursabile de maximum 250.000 de lei de la stat în programul Comerț, iar 188 de afaceri vor fi finanțate cu ajutoare nerambursabile de maximum 450.000 de lei de la stat în programul Miroindustrializare de anul acesta, potrivit situației oficiale de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri. La programul Comerț 2017, din cele 1.279 de aplicații, 318 afaceri vor finanțabile din bugetul alocat, toate având punctajul maxim, de 100 de puncte. În măsura în care din cele 318 firme care se califică acum la finanțare vor fi respinse la evaluarea pe conținutul dosarului, în locul lor vor urca la finanțare firme rămase în așteptare. Și acelea vor fi însă tot cu 100 de puncte (cel mai probabil), pentru că anul acesta 625 de aplicanți au avut punctaj maxim la evaluarea automată, fiind departajați de criteriile de la balotaj. La programul Comerț 2017, antreprenorii solicitanți au  vârsta medie de 43 de ani și jumătate, 66,41% fiind bărbați.
Thumbnail
La programul Microindustrializare au fost 933 de aplicații, din care 188 de planuri de afaceri au intrat pe locuri care prind bani din bugetul alocat. Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, 44 de aplicanți au avut punctaj maxim, de 100 p, la evaluarea automată a planurilor de afaceri. 499 de aplicanți au luat 95 de puncte. Prin urmare, cei cu mai puțin de 95 de puncte NU vor primi finanțare. Vârsta medie a antreprenorilor care s-au înscris la Microindustrializare 2017 este de 45,7 ani, 72,94% fiind bărbați.
Thumbnail
Sursa: www.startupcafe.ro