Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (AM POAD) din cadrul MDRAPFE, a lansat pe 25 august 2017, în consultare publică, Ghidul Solicitantului „Acordarea de ajutoare alimentare și produse de igienă” POAD, pentru proiecte în valoare de 59 mil. euro prin care vor fi acordate persoanelor defavorizate din întreaga țară pachete cu ajutoare alimentare și pachete cu produse de igienă.
Pachetele cu ajutoare alimentare POAD (în valoare totală de 50 mil. euro) vor fi distribuite cu o frecvență de patru ori pe an, iar pachetele cu produse de igienă (în valoare totală de 9 mil. euro) vor fi distribuite cu o frecvență de două ori pe an.
Persoanele care vor primi pachete cu ajutoare POAD sunt: a) familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare; b) familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările ulterioare; c) persoane/familii aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente etc) și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate.
Solicitantul eligibil pentru aceste proiecte este MDRAPFE (prin Serviciul Implementare POAD), în parteneriat cu prefecturile și primăriile din întreaga țară.
Apelurile de proiecte aferente acestui ghid vor fi deschise în sistemul informatic MySMIS2014 la începutul lunii septembrie 2017.
Propunerile sau observațiile se pot transmite până la data de 5.09.2017 la adresa de e-mail: cabinet.posdru@fonduri-ue.ro.
Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) are o alocare totală de peste 518 mil. euro și are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro