AM POCU a publicat pe 18 august 2017, în consultare două Ghiduri Condiții Specifice aferente OS 4.9. “Creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii”, respectiv:
  • „Sprijin pentru derularea programelor regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa I”,
  • „Programe regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa II”.
Apelul „Sprijin pentru derularea programelor regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa I” este de tip noncompetitiv, cu acoperire națională, iar tipurile de activități eligibile care vor fi finanțate în contextul acestuia vor viza sprijinirea derulării în bune condiții a programelor regionale de îngrijire a gravidei și copilului, prin sprijinul acordat din POCU în contextul apelului OS 4.9.”Programe regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa II”. Rezultatele prezentului apel vor contribui la implementarea apelului regional ”Programe regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa II” și, prin urmare, la obținerea rezultatului prevăzut în POCU ”Număr crescut de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenție, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii”. În cadrul apelurilor competitive – unul pentru regiuni mai puțin dezvoltate și unul pentru regiune dezvoltatăa –  pentru „Programe regionale de îngrijire a gravidei şi copilului – etapa II”, tipurile de activități eligibile care vor fi finanțate sunt cele care vizează derularea de programe regionale de îngrijire a gravidei și copilului în toate regiunile de dezvoltare ale României: regiuni mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est și Sud-Muntenia) și regiunea mai dezvoltată (București Ilfov). Observațiile și propunerile privind îmbunătățirea documentelor mai sus menţionate pot fi transmise la adresa de e-mail screening.pocu@fonduri-ue.ro până la data de 01.09.2017. Sursa: www.fonduri-ue.ro