AM POCU a publicat ieri, 16 august 2017, Corrigendum-ul nr. 3 privind modificarea „Orientărilor privind accesarea finanțărilor în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, aprobate prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 536/2016”. Ghidul aduce modificări importante spre exemplu cu privire la capacitatea financiară și operațională a solicitanților și partenerilor, o parte dintre acestea fiind anunțate încă din luna mai 2017, de ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, ulterior reuniunii extraordinare a CM POCU. Printre modificările aduse de Corrigendum se numără eliminarea condițiilor privind capacitatea operațională, respectiv obligația ca Solicitantul să mai fi derulat un proiect cu finanțare nerambursabilă și, în cazul Partenerilor, obligația de a mai fi derulat un proiect cu finanțare nerambursabilă sau de a avea minim 6 luni experiență în domeniul activităților proiectului. Pentru a descărca Corrigendum-ul nr. 3, click aici.   Sursa: www.fonduri-structurale.ro