Începând cu 1 august 2017, pot fi depuse cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul PNDR.
Astfel, în perioada 1 august, ora 9:00 – 31 octombrie 2017, ora 16:00, solicitanții de fonduri europene nerambursabile au la dispoziție 70 milioane de euro pentru proiecte care se încadrează în aria de finanțare a Schemei GBER aferente Submăsurii 4.2 – Sprijin pentru procesarea produselor agricole.
Pentru a descărca Ghidul, click aici.
„Această Schema este singura formă de sprijin din PNDR care oferă finanțare pentru prelucrarea produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, adică produse cu valoarea adăugată, atât de necesare dezvoltării strategice a sectorului agricol și alimentar românesc. Precizările aduse de noul Ghid în ceea ce privește tipurile de investiții finanțate fac accesarea mai facilă în această sesiune. De exemplu, Ghidul precizează că un proiect poate prevedea investiții în mai multe puncte de lucru, cu condiția ca acestea să fie situate în cadrul aceleiași regiuni. Un exemplu de debirocratizare a procesului de depunere și evaluare este eliminarea bifelor din secțiunea F a Cererii de Finanțare, unde nu se mai verifică decât semnătura și datarea Declarației pe proprie răspundere. Poate părea puțin, dar câștigul în ceea ce privește timpul și fluidizarea evaluării este foarte mare. Totodată, modificările aduse de HG 226 – inclusiv cea privind depunerea Proiectului Tehnic la momentul semnării Cererii de Finanțare, sunt aplicabile și Schemei GBER”, a declarat Adrian – Ionuț CHESNOIU, Directorul General al AFIR.
Solicitanții eligibili pentru finanțare prin prezenta schemă sunt întreprinderile care realizează în mediul urban sau rural investiţii iniţiale pentru procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole în sectoarele de activitate economică eligibile prevăzute în Anexa 4 la Ghidul Solicitantului.
Activitățile eligibile pe această linie de finanțare din domeniul industriei alimentare cuprind de exemplu fabricarea produselor de morărit, a amidonului şi a produselor din amidon, fabricarea produselor lactate, fabricarea îngheţatei şi a altor produse asemănătoare înghețatei, cum este sorbetul, fabricarea băuturilor – ca de exemplu fabricarea berii artizanale.
Pragul minim este de 15 puncte, iar pragurile de calitate sunt de 45 de puncte pentru luna august, 30 de puncte pentru luna septembrie și 15 puncte pentru luna octombrie.
Alocarea pentru sesiunea 2017 în valoare de 70.000.000 euro este împărțită astfel: 49 milioane euro pentru dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare și comercializare a unor produse agricole și 21 milioane euro pentru crearea de noi unități de procesare a produselor agricole. Intensitatea sprijinului este de până la 1 milion Euro/proiect pentru IMM, în cazul proiectelor care nu presupun investiţii care conduc la un lanț alimentar integrat. Pentru alte întreprinderi, pentru proiectele care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat, valoarea sprijinului este de 1,5 milioane Euro/proiect. Pentru forme asociative precum și pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), valoarea sprijinului se ridică la 2,5 milioane Euro/proiect.
Sursa: www.fonduri-structurale.ro