agricultura, fonduri europene, 2014-2020, ,fonduri nereambursabile, mici fermiceri, exploatatii agricole, pomicole, tineri fermieri, ferme mici, Gal, producatori
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare aferentă submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 pentru zona de aplicabilitate ITI Delta Dunării până la 30 septembrie 2017, ora 17.00. De asemenea, se prelungește și sesiunea pentru proiectele depuse prin submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din zona ITI Delta Dunării, până la 31 august 2017, ora 17.00. Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 4.1a ITI Delta Dunării este de 5 milioane de euro. AFIR a primit on-line pe pagina de internet, www.afir.info, până în prezent, 3 cereri de finanțare în valoare de peste 1,7 milioane de euro, prin intermediul 4.1a ITI Delta Dunării. Fondurile alocate submăsurii 6.3 ITI Delta Dunării, pentru sesiunea anuală 2017, sunt în valoare de 5 milioane de euro. Prin intermediul acestei submăsuri, s-au primit on-line 35 de cereri de finanțare în valoare totală de 525 de mii de euro. „Fondurile europene alocate pentru sesiunea din acest an, atât pentru fermele mici, cât și pentru investițiile aferente sectorului pomicol din zona Deltei Dunării nu au fost solicitate integral până la acest moment și, astfel, s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru cele două domenii de investiție amintite. Am ținut cont de faptul că nu toți solicitanții au reușit să finalizeze proiectele din cauza complexității documentațiilor tehnice necesare înființării de plantații pomicole, dar și a unor situații legate de drepturile de folosință a terenurilor. Îndemn pe toți cei interesați să depună proiecte, pentru că zona Deltei Dunării merită o dezvoltare agricolă eficientă și competitivă.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian –  Ionuț Chesnoiu. Pentru investiții în exploatații pomicole din zona ITI Delta Dunării se acordă fonduri nerambursabile în proporție de 50% până la 90%, în funcție de tipul beneficiarului și al investiției finanțate. Valoarea unui proiect poate ajunge până la 1.050.000 euro. Pragul de calitate lunar atât pentru luna august, cât și pentru septembrie este de 10 puncte. Sprijinul acordat prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor mici din arealul ITI Delta Dunării este 100% nerambursabil și este în valoare de 15.000 de euro pentru un proiect. Pragul de calitate lunar pentru luna august 2017 este de 15 puncte. Descarcă anunțul de lansare a cererilor de propuneri de proiecte actualizat Sursa: www.fonduri-structurale.ro