Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Organism Intermediar, a demarat, în data de 13 iulie 2017, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice al Confederației Elveției, în calitate de Finanțator și cu Ministerul Finanțelor Publice, cu rol de Unitate Națională de Coordonare, proiectul „Fondul pentru acţiuni în domeniul managementului energiei durabile” (SEAF). Proiectul este cofinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene, în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, si face parte din Aria de concentrare 4 – „Îmbunătăţirea mediului înconjurător”. Obiectivul proiectului vizează susținerea unui management al energiei durabile la nivelul municipalităților din România, prin îmbunătățirea infrastructurii locale, consolidarea capacităților de gestionare și conștientizarea cu privire la eficiența energetică și energia regenerabilă, cu scopul de a crește calitatea vieții cetățenilor, a diminua costurile energetice și de a oferi un răspuns la schimbările climatice. Proiectul SEAF cuprinde două componente de finanțare, astfel: 1). Abordarea integrată a „Premiului European pentru Energie”(EEA), cu o valoare totală de 2.666.989 CHF, prin care oraşele vor fi iniţiate pentru „Premiul European pentru Energie” în conformitate cu practicile si procedurile europene şi vor elabora, sau actualiza după caz, „Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă”; 2). Acțiuni privind energia durabilă (proiecte de mici dimensiuni) în comunități (oraşe) din regiunile sărace/subdezvoltate ale României, cu o valoare totala de 5.333.979 CHF, pentru a sprijini localități din regiuni defavorizate economic, prin contribuții la proiectele de investiții urbane, relevante în managementul energiei durabile și importante pentru dezvoltarea comunității. Durata de implementare a proiectului este cuprinsă între mai 2016 și septembrie 2019, iar valoarea totală eligibilă din partea Confederației Elveției este de 8.350.968 CHF (din care, 350.000 CHF, cheltuieli de management). Toate acțiunile și proiectele care urmează să fie finanțate de către SEAF vor fi cofinanțate cel puțin cu 15% de către beneficiarii acestor acțiuni și proiecte, urmând ca maxim 85% din sumele alocate să fie rambursate din fondurile Contribuției Elvețiene. Sursa: http://www.mdrap.ro