Programul Start-Up Nation devine activ astăzi, 15 iunie și are o alocare de 1,7 miliarde lei, din surse bugetare naţionale şi fonduri europene, iar suma pe care un beneficiar o poate obţine este de maximum 200.000 de lei.
Dorești finanțare nerambursabilă prin programul Start-Up Nation?
Click pentru ghid practic de accesare în 8 pași
Potenţialii beneficiari vor înscrie online planurile de afaceri începând de astăzi, timp de 30 de zile.
Obiectivul principal al programului este stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale start-up-urilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare. Anul acesta, prin programul StartUp Nation se estimează finanţarea a 10.000 de start-up-uri, care vor crea cel puţin 10.000 de noi locuri de muncă.
Potrivit ministrului pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Alexandru Petrescu, peste 2.500 de testări ale aplicaţiei electronice a programului Start-Up Nation au fost efectuate în week-endul trecut, cifră care reprezintă, practic, un sfert din numărul maxim de posibili beneficiari ai Programului.
Secretarul de stat în acelaşi minister, Ilan Laufer, a precizat, la începutul lunii iunie, că pentru a beneficia de acest program prima condiţie este înfiinţarea unei societăţi comerciale după data de 1 ianuarie 2017. A doua condiţie este crearea a cel puţin un loc de muncă pe care antreprenorul să îl menţină pentru o perioadă de doi ani.
“Programul este dedicat inclusiv antreprenorilor care nu au capital propriu. Nu este un lucru pe care îl încurajez, dar cred că în România există mulţi tineri, şi bărbaţi, şi femei, care într-adevăr văd o speranţă în programul Start-Up Nation şi unii dintre ei nu dispun de capital propriu, iar acest program oferă finanţare 100% nerambursabilă. Aceasta nu înseamnă că, dacă aveţi un plan de afaceri de peste 200.000 de lei nu puteţi veni cu propriul plan de afaceri”, a precizat Laufer.
Sursa: www.economica.net