Bitdefender anunta preluarea partenerului de pe piata franceza, compania Profil Technology, ca parte a strategiei de expansiune a business-ului pe segmentul marilor companii. Aceasta este cea mai mare achizitie derulata de Bitdefender pana acum si intareste pozitia companiei in Europa si la nivel global.
Preluarea permite companiei romanesti sa-si consolideze pozitia pe piata franceza atat pe segmentul enterprise cat si in consumer si adauga o echipa de 50 de profesionisti in vanzari, marketing si relatii cu clientii.
Prezent pe piata franceza din 2001, Bitdefender a devenit rapid un jucator puternic in retailul de solutii de securitate cibernetica din Franta, controland o treime din piata solutiilor achizitionate in magazine de consumatorii francezi. Bitdefender protejeaza de asemenea mai mult de un million de calculatoare de business in toate industriile (sectorul public, educatie, sanatate, sectorul financiar).
„Franta este o piata cheie pentru noi in viitor. Prin preluarea business-ului nostru in-house, vom putea fi mai aproape de parteneri si de clienti si ne propunem sa repetam in domeniul enterprise succesul inregistrat de noi pe piata consumatorilor rezidentiali, mizand pe superioritatea tehnologica a produselor noastre pentru a castiga o pozitie de lider”, a declarat Florin Talpes, CEO Bitdefender.
Vanzarile Bitdefender catre mari companii s-au triplat in ultimii trei ani, iar compania a castigat increderea marilor clienti in securizarea infrastructurilor hibride.
Doar in 2016, Bitdefender si-a stabilit prezenta locala in Italia si Suedia ca parte a strategiei de expansiune la nivel global, si si-a crescut reteaua de parteneri cu mai bine de 100% in ultimii doi ani.
Solutiile Bitdefender pentru protectia terminalelor din companii sunt inglobate in produsul Gravity Zone, capabil sa protejeze cele mai complexe infrastructuri hibride. Gravity Zone ofera companiilor o modalitate rapida si eficienta de prevenire, depistare si remediere a amenintarilor necunoscute, dar si de protectie in fata atacurilor avansate si persistente, indiferent de tipul infrastructurii: fizice sau virtuale, publice sau private, aflate in proprietatea clientului sau in cloud. Avand la baza tehnologii brevetate in materie de inteligenta artificiala, GravityZone se concentreaza pe tehnicile, instrumentele si comportamentele atacatorilor pentru a combate orice brese de securitate si a evita compromiterea infrastructurilor.
Sursa: Wall-street