AM POCA a anunțat astăzi, 7 noiembrie 2017, că va reintroduce în evaluare proiectele care au fost respinse pentru depășirea pragului de 2% pentru contribuția beneficiarului, în cadrul apelurilor “Creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative” și “Sprijin pentru acțiuni de îmbunătățire a accesului la justiție”. „Suntem permanent deschiși la dialog cu societatea și cu potențialii beneficiari, pentru a îmbunătăți toate aspectele care țin de folosirea fondurilor europene. Nu sancționăm beneficiarii pentru inadvertențele produse în procesul de lansare a apelului, am analizat situația și am luat singura decizie posibilă ca să avem o abordare corectă în evaluare. Ne dorim să fim alături de beneficiari și în perioada următoare, atât în scrierea, cât și în implementarea proiectelor”, a apreciat ministrul delegat al Fondurilor Europene, Marius Nica. Astfel, în procesul de analiză a contestațiilor depuse de potențialii beneficiari, vor fi luate în considerare limitele de minim 2,00% pentru contribuția beneficiarului respectiv maxim 98,00% pentru valoarea asistenței financiare nerambursabile. Această decizie a fost luată pentru a soluționa inadvertențele survenite din necorelarea formulei de calcul din Ghidul solicitantului postat pe site-ul www.poca.ro cu cea din configurarea apelului în MySMIS2014 și pentru a răspunde, astfel, aspectelor semnalate de partenerii sociali. Dat fiind că este un apel competitiv, selecția cererilor de finanțare se va face după analizarea contestațiilor depuse în cadrul cererii de proiecte. Despre cererea de proiecte: Cererile de proiecte CP 2/2017 (MySMIS: POCA/111/1/1) “Creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative” și CP 3/2017 (MySMIS: POCA/113/2/3) “Sprijin pentru acțiuni de îmbunătățire a accesului la justiție” au fost lansate oficial în data de 9 februarie 2017 și a avut ca dată limită pentru depunerea proiectelor 28 aprilie. Alocarea financiară în cadrul CP 2/2017 a fost de 7,69 mil. de euro (35.000.000 lei), iar în cadrul CP3/2017 de 9,78 mil. de euro (45.000.000 lei). Cererile depuse pentru CP 2 ating o valoare totală de de 50 mil. de euro, valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect fiind de 219,40 mii euro (1.000.000 lei), iar în cadrul CP3 cererile depuse ating aprox. 21,6 mil. de euro, valoarea maximă eligibilă aferentă unui proiect fiind de aprox.1,65 mil. euro (7.500.000 lei). Scopul cererii de proiecte “Creșterea capacității ONG-urilor și a partenerilor sociali de a formula politici publice alternative” l-a reprezentat sprijinirea ONG-urilor și a partenerilor sociali (organizații sindicale, organizații patronale, precum și formele de asociere ale acestora cu personalitate juridică), atât din regiunea mai dezvoltată (București-Ilfov), cât și din regiunile mai puțin dezvoltate, pentru a formula și promova propuneri alternative la politicile publice inițiate de Guvern. Din cele 240 de cereri de finanțare depuse în cadrul apelului, două cereri au fost retrase, 151 au fost respinse în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, 16 respinse la evaluarea tehnică și financiară, fiind admise 71 cereri de proiecte (cu punctaj de peste 60 de puncte). Scopul cererii de proiecte “Sprijin pentru acțiuni de îmbunătățire a accesului la justiție” a fost sprijinirea ONG-urilor și a partenerilor sociali să deruleze campanii de informare sau educație juridică și să ofere cetățenilor servicii suport (inclusiv asistență juridică), pentru a crește accesul la justiție. În cazul acestei cereri de proiecte, din cele 19 proiecte depuse nu a fost admis niciun proiect (18 au fost respinse în etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității, unul respins la evaluarea tehnică și financiară). Sursa: www.fonduri-structurale.ro