Antreprenorii admiși în programul Start-up Nation vor putea lua credite-punte garantate în proporție de 80% de stat, comisionul de garantare fiind redus cu până la 1,32 de puncte procentuale, a informat, marți, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Prin cooptarea în proiect a Fondului Român de Contragarantare,  FNGCIMM spune că a redus comisionul de garantare standard, reglementat de Comisia Europeană, de la  3,8% până la un cuantum de maxim 2,48%. Prin semnarea convențiilor de lucru cu  toate cele trei bănci partenere în Programul Start-Up Nation – Banca Transilvania, Banca Comercială Română și CEC Bank – micile afaceri declarate eligibile pot  accesa finanțarea necesară  de la bănci,  iar obligaţiile de rambursare vor fi garantate de către FNGCIMM în proporție de maxim 80% – subliniază acest fond. „Am reușit împreună cu Banca Comercială Română, Banca Transilvania, CEC Bank și Fondul Român de Contragarantare să construim una dintre cele mai atractive oferte de garantare de pe piață, un instrument financiar accesibil și flexibil, cu impact direct în materializarea planurilor de afaceri pentru antreprenorii români, mai ales pentru cei aflați la început de drum”- a declarat Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM. Reamintim că în programul Start-up Nation 2017 peste 8.600 de firme mici și mijlocii din România ar urma să primască ajutoare nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare, pentru investiții. În total au fost depuse peste 19.000 de planuri de afaceri în program, care se află în evaluare până pe 29 septembrie 2017, cu posibilitate de prelungire. O parte dintre aplicanți au optat pentru credit-punte, prin care să-și achite cheltuielile din proiect, pentru ca apoi băncile partenere să primescă de la stat banii, în limita valorilor din planurile de afaceri. Costurile financiare – dobânzi și comisioane – sunt cheltueli eligibile, care pot fi suportate din ajutorul nerambursabil de la stat, dacă au fost prevăzute ca atare în planurile de afaceri. De asemenea, antreprenorii au la dispoziție și variantele care nu implică împrumuturile-punte: rambursarea cheltuielilor efectuate din banii lor, respectiv cererea de plată, prin care statul achită contravaloarea bunurilor către furnizor.   Sursa: www.startupcafe.ro